Povestea noastra


Warning: Undefined variable $neuron_posts_thumbnail_resizer in /home/whitelil/public_html/wp-content/themes/amartha/single.php on line 53

Povestea noastra

Povestea noastra…..

   “A fost odata ca niciodata”…..nu-i asa? Pentru ca asta e formula de inceput a tuturor povestilor si cum toate povestile incep cu multi ani in urma, ei bine, se pare ca si povestea noastra isi are radacinile bine infipte in trecutul indepartat al copilariei mele, in padurile si poienile pe care obisnuiam sa le cutreier cu familia sau cu prietenii, cand am mai crescut si mergeam “sa ne jucam”.

     Nu stiu exact de unde a inceput atractia fata de plante si puterile lor tamaduitoare, dar imi amintesc cum in fiecare an, mergand in padure si gasind diverse, imi intrebam insotitorii: “ Dar, asta, cum se numeste? Iiiimmm si la ce se foloseste?” Au fost plante a caror denumire o uitam imediat, dar altele ma fascinau prin coloritul lor sau prin parfumul degajat! Tin minte ca mi se parea fascinant cum o frunza de patlagina pusa pe rana, ajuta la vindecarea rapida a ei, cum florile de stevie erau bune pentru stomac,  galbenelele puse in ulei la macerat ajutau la cicatrizarea ranilor, cimbrisorul cu parfumul lui caracteristic ajuta la calmarea tusei sau cum florile de soc dadeau cel mai bun suc pe care il gustasem vreodata ( socata).

      Adunam ciuperci si veneam incantata cu sacosa plina acasa. Nu conta ca mama imi arunca jumatate din ele pentru ca nu erau comestibile, eu eram incantata de “comoara” gasita!

      Anii au trecut, iar cand s-au nascut copiii nostri, am cautat variante cat mai naturale pentru alimentatia lor, pentru igiena corporala, pentru tot ceea ce intra in contact cu ei.

Descoperisem deja sapunurile naturale si eram tare incantata de ele, de efectul lor pe piele, de parfumul lor, incat, la indrumarea unei colege de breasla, am inceput si eu sa le fac!

      A urmat o perioada indelungata de studiu temeinic si de aprofundare, de participare la workshopuri si cursuri acreditate, dupa care, am trecut la treaba!

Primul sapun a fost minunat! Ne-am bucurat cu totii de el si de atunci am devenit dependenti de ele!Am trecut apoi mai departe la geluri de dus si sampoane, creme, balsamuri de buze, scrub-uri, etc. La inceput, am folosit retetele de pe site-urile de specialitate, pentru ca mai tarziu, sa imi creez propriile retete!

      Pentru mine, manufacturarea produselor cosmetice a devenit mai mult decat o pasiune sau un job! Reprezinta acel e-motion ( emotie) care te face sa te ridici din pat dimineata inainte de a suna ceasul, te face sa uiti de micul dejun si sa pleci spre atelier vibrand la gandul ca in acea zi vei mai aduce un strop de sanatate, de bucurie, de mireasma si prospetime a unei zi de primavara in vietile celor care comanda produsele noastre!